Data greșită proces verbal contravenție: Anulare


Menționarea eronată a datei săvârșirii contravenției atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție

Data greșită proces verbal contravenție: Detalii contestație


Avocații Legio au obținut Anularea unui proces-verbal de contravenție, acesta fiind ilegal completat.
Instanța, procedând la verificarea procesului-verbal, a constat că în cuprinsul acestuia a fost menţionată data comiterii contravenţiei ca fiind 1.06.2023, însă din planşele foto depuse la dosar de către poliție a reieșit că fapta a fost comisă la data de 01.07.2023.

Având în vedere că potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa menţiunii privind data comiterii contravenţiei este sancţionată cu nulitatea absolută şi întrucât menţionarea eronată a datei contravenţiei echivalează cu lipsa menţionării acesteia, instant a apreciat că procesul-verbal de contravenţie contestat de către avocații Legio, este lovit de nulitate absolută.

Data greșită proces verbal contravenție: Concluzie


Astfel, a fost admisă cererea, și s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, clientul fiind fiind exonerat de la sancţiunea aplicată.

Data greșită proces verbal contravenție: Ai o problemă similară?


Dacă ai nevoie de un Avocat Contestație Proces verbal contravenție - data greșită pentru un caz similar, scrie-ne pe WhatsApp sau sună.

Un avocat Legio specializat, cu experiență în Contestație Proces verbal contravenție - data greșită sau similar te va asista pentru a te consilia și a ameliora sau anula procesul verbal de contravenție, după caz.

Cere informații / Trimite documente